Real Madrid – Deportivo Alavés | 24.09.2024

Sursă imagine: bluewin.ch
Real Madrid a început foarte bine meciul împotriva celor de la Deportivo și a deschis scorul din primul minut prin Lucas Vázquez. Mbappé a marcat și el (chiar dacă prima dată i-a fost anulat golul pe motiv de ofsaid). A urmat Rodrygo să-și treacă numele pe tabele de marcat, iar ce a urmat rămâne istorie. Sau nu?
Cei de la Deportivo au înscris 2 goluri în 2 minute consecutive (85′, 86′) prin Carlos Benavídez și Kike García, dar n-a mai avut forța să egaleze.
Endrick, puștiul de 18 ani al madrilenilor a avut ocazia să închidă tabela în primul minut de prelungire, dar n-a fost să fie…
Real Madrid a câștigat la capitolul viteză cu venirea lui Mbappé, dar suferă de la mijlocul terenului în jos.
Crezi că sezonul ăsta va avea puterea necesară să câștige campionatul?
Sinteză
- Gol! Real Madrid deschide scorul în primul minut al jocului, după ce Vinícius Júnior a intrat în careu pe flancul stâng și i-a pasat excelent lui Lucas Vázquez, care a șutat din prima. Așadar, Real Madrid începe cu dreptul.
- WOW! Ce fază?! Bellingham îi pasează lui Vinícius, acesta lui Mbappé, iar francezul preia cu stângul și înscrie cu dreptul. Fază superbă! Pasele au fost ca la handbal… Totuși, golul este anulat pe motiv de ofsaid. Asta este…
- 2 la 0! De data aceasta golul lui Mbappé se pune! Mbappé i-a pasat „șmecherește” lui Bellingham, acesta i-a pasat înapoi, Mbappé a intrat în careu, și-a pus mingea pe dreptul și a șutat la colțul scurt. Bravo, copile! Se vede maturitate în jocul lui Mbappé, nu doar viteză. Este 2 la 0 din minutul 40′.
- 3 la 0! Rodrygo intră în careu pe partea dreaptă și îl „execută” pe Antonio Sivera. Este 3 la 0 din minutul 48′. Se parea că Real Madrid defilează…
- Căpitanul Carlos Benavídez reduce din diferență în minutul 85′ cu un șut bun din afara careului (de la aproximativ 20 de metri).
- Hopa! 3 la 2! Cei de la Deportivo se pare că nu vor să plece acasă „bătuți” și fără niciun punct câștigat. Kike García scapă singur cu portarul după o pasă de senzație a lui Carlos Benavídez și înscrie golul 2 pentru echipa sa. Courtois n-a avut ce să facă…
- Endrick putea închide meciul în primul minut de prelungire, dar Sivera a intervenit formidabil.
- Cei de la Deportivo au mai avut 2 ocazii spre final de meci, dar fără niciun rezultat. Ce-au făcut cei de la Real Madrid pe final de meci? Nu le-a zis nimeni că meciurile din timpul săptămânii (din #LaLiga) durează 90 de minute, nu 60 de minute cât au jucat fotbal la capacitate maximă? Să fie sănătoși!
Echipele de start
Rezultat final
Real Madrid – Deportivo Alavés = 3 – 2 (Vázquez 1′; Mbappé 40′; Rodrygo 48′ – Benavídez 85′; García 86′)
Clasament
Rezumat
Vezi clipul aici.
Sursă imagine: bluewin.ch